Sfantul Gheorghe si balaurul

În icoanele creștine răsăritene, Sfântul Gheorghe este, adeseori, înfațișat călare, înfingându-și sulița într-un balaur, uneori, apărând în fundal o tânără femeie, ce urmărește, de la distanță, sângeroasa înfruntare.
În interpretarea obișnuită a acestei imagini, se spune, că balaurul sau dragonul îl reprezintă atât pe Satana, cât și imperiul roman, iar femeia din fundal, fiind nimeni alta decât Alexandra, soția împăratului Dioclețian.

Se spune că legenda luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul ar fi fost adusă pe tărâmurile europene de către cruciați.

Oricum, cea mai veche reprezentare a acestui episod este o icoana din Capadochia, de la începutul secolului al XI-lea, iar cea mai veche referire documentara la confruntarea Sfântului Gheorghe cu balaurul apare într-un text georgian, din secolul al XI-lea.

Potrivit poveștii, un balaur, dragon sau crocodil își făcuse culcuș deasupra izvorului ce furniza apa orașului Silene. Pentru a avea acces la apa, oamenii din acea regiune l-au înduplecat pe balaur, oferindu-i mai întâi câte o oaie, și, apoi, câte o fecioara.

Sfantul Gheorghe si balaurul
pictura de Rubens

Fata, ce urma să fie sacrificată, era aleasă prin tragere la sorți. Într-o zi, soarta a decis să fie jertfită o prințesă. În ciuda protestelor tatîlui ei, fata a fost adusă în fața balaurului, însă, chiar atunci, și-a făcut apariția Sfântul Gheorghe. Acesta s-a apărat cu semnul crucii, a înfruntat și a ucis lighioana, salvînd-o, astfel, de la moarte pe prințesă. Impresionați de această faptă, locuitorii din Silene au părăsit credința lor păgână și s-au convertit la creștinism.

În poveștile romantice din Evul Mediu, sulița cu care Sfântul Gheorghe a ucis balaurul purta numele de Ascalon, de la orașul Ashkelon din Levant.

Într-o legendă populară românească, menționată de Elena Niculiță-Voronca, în "Datinile și credințele poporului român", lucrurile se desfășoară, cumva, altfel. "Sfântul Gheorghe era tare viteaz. Pe vremea ceea, s-a fost întâmplat ca un balaur a închis apa din fântâni și nu dădea apă decât dacă i se da, de la toată casa, câte un copil, să-l mănânce, s-a fost ajuns rândul și la împăratul. El avea numai o fată, ș-a trebuit s-o dea s-o mănânce balaurul; dar Sfântul Gheorghe a mers și i-a taiat capetele, ș-a scăpat-o de la moarte și a căpătat-o de soție. Fata, însă, se iubea cu un țigan și țiganul i-a făcut bataie.
Sfântul Gheorghe avea o o basma ș-o pușcă ș-o sabie, care singure mergeau înainte: basmaua făcea drum, iar pușca, cu sabia, pe toti omora.
Țiganul a pus-o pe femeie să i le fure și l-a bătut, dar el avea putere, căci avea trei fire de păr de aur, în cap. Apoi, a pus-o să-l intrebe în ce-i sta puterea? El i-a spus. Ea i-a căutat in cap și i-a scos perii. De atuncea, el a slăbit de tot. A mers la socrul său și s-a jeluit. Socrul său i-a spus că, pesemne, țiganul îi e partea, și i-a luat pe amândoi și i-a legat de cozile cailor și i-a prăpădit."