Sinaxarul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Sinaxar 23 Aprilie În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis. Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului. În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune. Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie. Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul. Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfantul Gheorghe - Simbol si semnificatie

Simbolul Sfantului Gheorghe a devenit popular in Europa occidentala inca din vremea Renasterii. Vestit pentru vitejia de a infrunta si infrange un puternic balaur pentru a salva fica unui rege, legenda sa aduce aminte de mitul grecesc al lui Perseus.

In icoane, pictura si sculptura, Sfantul Gheorghe este usor de recunoscut, fiind adeseori infatisat intr-un costum de cavaler, luptandu-se cu un fioros balaur sau dragon. Uneori, apare calare pe un unicorn, simbol al puritatii, lancia sa fiind de multe ori reprezentata ca fiind rupta. Povestea Sfantului Gheorghe este interpretata drept o alegorie a luptei pentru salvarea sufletului din natura pacatoasa a omului, la fel de infricosatoare ca si un balaur.


Sfantul Gheorghe simbolizeaza inca din Evul Mediu victoria binelui asupra raului, devenind, din aceasta pricina, integrat in numeroase traditii si sarbatori crestine de pretutindeni. Adeseori pictat alaturi de Sfantul Teodor din Amasea, el este unul din cei mai mareti sfinti razboinici, vestit pentru curajul de a infrunta moartea fara nici o sovaire. Din acest motiv, a constituit frecvent o motivare a crestinilor plecati in razboaie, multe biserici fiind inaltate in cinstea lui dupa repurtarea unor rasunatoare victorii. De obicei, Sfantul Gheorghe este portretizat ca un protector si un simbol al sacrificiului pentru o cauza nobila, crestina.

Despre crucea si panglica Sfantului Gheorghe, simboluri cu o adanca semnificatie de-a lungul timpului, voi vorbi cu o proxima ocazie.

Fisa de lucru Sfantul Gheorghe

Fișă de lucru

Sfântul Gheorghe – model de credință și jertfă

1.Justificați reprezentarea iconografică din textul lecției: 

1.Cum este reprezentat SfântulGheorghe? (călare pe un cal alb, în haine militare, cu suliță)

2.Ce are deosebit capătul suliței aflată în mâna sfântului? De ce? (ea are la capăt semnul Sfintei Cruci, cu ajutorul căreia ieșim biruitori din orice încercare)

3.Ce culoare are calul? (alb)

4.Ce simbolizează această culoare? (puritate, curățenie sufletească și trupească, într-un cuvânt, BINELE)

5.Ce credeți că simbolizează balaurul? (răul, păcatul)

6.Ce învățăm din minunea înfățișată în icoană? (să-i urmăm Sfântului Gheorghe și să luptăm împotriva păcatului)



2. Alcătuiți un cvintet al cărui cuvânt cheie este „Sfântul Gheorghe”.

*Indicații: cvintetul este o poezie de 5 versuri, care se alcătuiesc astfel:

1. primul vers: cuvântul/sintagma cheie a conținutului ( un substantiv );

2. al doilea vers: două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului/sintagmei cheie ( două adjective );

3. al treilea vers: trei cuvinte care exprimă acțiuni legate de cuvântul/sintagma - cheie ( trei verbe la gerunziu sau la alt mod );

4. al patrulea vers: patru cuvinte care exprimă sentimentele și atitudinile elevului față de cuvântul/sintagma - cheie ( o propoziție );

5. al cincilea vers: un cuvânt care exprimă esența problemei

Exemplu: pentru cuvântul- cheie „copiii”:

1. Copiii,

2. cuminți, încântători,

3. cinstind,ascultând,ajutând,

4. nu uită de părinți,

5. recunoscători.



REZOLVARE:

Exemplu

1. Gheorghe


2. curajos, credincios


3. luptând, apărând, biruind


4. este un model de credință


5. mărturisitor

Acatistul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe

Condac 1:


Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!


Icos 1:Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:



Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!


Condac 2:


Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!


Icos 2:


Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:

Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!


Condac 3:


Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!


Icos 3:


Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:

Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!


Condac 4:


Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!


Icos 4:


Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:

Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!


Condac 5:


Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!


Icos 5:


Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grăbă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:

Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat.
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!


Condac 6:


Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!


Icos 6:


Luminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:

Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale Dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!


Condac 7:


Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!


Icos 7:


Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:

Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!


Condac 8:


Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!


Icos 8:


Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:

Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!


Condac 9:


Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!


Icos 9:


Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:

Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!


Condac 10:


Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!


Icos 10:


Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:

Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!


Condac 11:


Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!


Icos 11:


Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:

Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!


Condac 12:


Daruri ai luat, mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icos 12:


Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:

Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!


Condac 13:


O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.


Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...


Icos 1:


Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:

Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!


Condac 1:


Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Sfantul Gheorghe si balaurul

În icoanele creștine răsăritene, Sfântul Gheorghe este, adeseori, înfațișat călare, înfingându-și sulița într-un balaur, uneori, apărând în fundal o tânără femeie, ce urmărește, de la distanță, sângeroasa înfruntare.
În interpretarea obișnuită a acestei imagini, se spune, că balaurul sau dragonul îl reprezintă atât pe Satana, cât și imperiul roman, iar femeia din fundal, fiind nimeni alta decât Alexandra, soția împăratului Dioclețian.

Se spune că legenda luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul ar fi fost adusă pe tărâmurile europene de către cruciați.

Oricum, cea mai veche reprezentare a acestui episod este o icoana din Capadochia, de la începutul secolului al XI-lea, iar cea mai veche referire documentara la confruntarea Sfântului Gheorghe cu balaurul apare într-un text georgian, din secolul al XI-lea.

Potrivit poveștii, un balaur, dragon sau crocodil își făcuse culcuș deasupra izvorului ce furniza apa orașului Silene. Pentru a avea acces la apa, oamenii din acea regiune l-au înduplecat pe balaur, oferindu-i mai întâi câte o oaie, și, apoi, câte o fecioara.

Sfantul Gheorghe si balaurul
pictura de Rubens

Fata, ce urma să fie sacrificată, era aleasă prin tragere la sorți. Într-o zi, soarta a decis să fie jertfită o prințesă. În ciuda protestelor tatîlui ei, fata a fost adusă în fața balaurului, însă, chiar atunci, și-a făcut apariția Sfântul Gheorghe. Acesta s-a apărat cu semnul crucii, a înfruntat și a ucis lighioana, salvînd-o, astfel, de la moarte pe prințesă. Impresionați de această faptă, locuitorii din Silene au părăsit credința lor păgână și s-au convertit la creștinism.

În poveștile romantice din Evul Mediu, sulița cu care Sfântul Gheorghe a ucis balaurul purta numele de Ascalon, de la orașul Ashkelon din Levant.

Într-o legendă populară românească, menționată de Elena Niculiță-Voronca, în "Datinile și credințele poporului român", lucrurile se desfășoară, cumva, altfel. "Sfântul Gheorghe era tare viteaz. Pe vremea ceea, s-a fost întâmplat ca un balaur a închis apa din fântâni și nu dădea apă decât dacă i se da, de la toată casa, câte un copil, să-l mănânce, s-a fost ajuns rândul și la împăratul. El avea numai o fată, ș-a trebuit s-o dea s-o mănânce balaurul; dar Sfântul Gheorghe a mers și i-a taiat capetele, ș-a scăpat-o de la moarte și a căpătat-o de soție. Fata, însă, se iubea cu un țigan și țiganul i-a făcut bataie.
Sfântul Gheorghe avea o o basma ș-o pușcă ș-o sabie, care singure mergeau înainte: basmaua făcea drum, iar pușca, cu sabia, pe toti omora.
Țiganul a pus-o pe femeie să i le fure și l-a bătut, dar el avea putere, căci avea trei fire de păr de aur, în cap. Apoi, a pus-o să-l intrebe în ce-i sta puterea? El i-a spus. Ea i-a căutat in cap și i-a scos perii. De atuncea, el a slăbit de tot. A mers la socrul său și s-a jeluit. Socrul său i-a spus că, pesemne, țiganul îi e partea, și i-a luat pe amândoi și i-a legat de cozile cailor și i-a prăpădit."

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe- purtatorul de biruinta

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

De Sfantul Gheorghe, aproape un milion de romani isi aniverseaza onomastica

Din cei 924.830 de romani care isi aniverseaza onomastica de Sfantul Gheorghe, 739.368 sunt barbati, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alaturi de acestia, vor fi in sarbatoare si cei care poarta numele de George (144.873), Gheorghita sau Ghiorghita (24.040).

Dintre femei, cele mai multe poarta numele de Georgeta (135.370). In aceasta zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghita sau Ghiorghita (34.623) si Geta (14.945 ).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Mucenic Gheorghe.

Răsplata bunătății

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat o fetita care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila:

 - Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?

 - Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii.

El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine.

 Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult.

 - O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.

 - E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

 Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de ea.

- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.

 Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.

"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."

Bucuria în ortodoxie

Inca de la nasterea sa, crestinismul a fost proclamare a bucuriei, a singurei bucurii posibile pe pamant. Fara proclamarea acestei bucurii, crestinismul ar fi inexplicabil. Numai ca bucurie a triumfat crestinismul in lume, si el a pierdut lumea cand a pierdut bucuria, cand a incetat sa-i fie martor. Contextul fundamental al Bisericii este "marea bucurie" (Luca 2,10; 24, 52), de unde isi trage si dobandeste semnificatia tot ceea ce inseamna crestinism.

Bucuria este una dintre cerintele cele mai de seama ale vietii omenesti. Dupa ea alearga sufletul omenesc, dupa cum alearga cerbul dupa izvoarele apelor cristaline. Suntem facuti pentru bucurie precum suntem facuti pentru viata, caci viata fara bucurii este intunecata, apasatoare si pustie.

Bucuria este o senzatie de reuniune sau implinire, de dorinta suspendata cel putin temporar, de un bine care tocmai se intampla pentru o clipita sau parca urmeaza sa se petreaca.

Bucuria este incantarea minții in legatura cu un bine care tocmai se intampla pentru o clipita sau parca urmeaza sa se petreaca. Adesea ea reprezinta senzația de reuniune sau implinire, de dorința suspendata cel puțin temporar. Bucuria este ceea ce simțim, si stim ca simțim de vreme ce suntem ființe autoreflexive, in anumite situații, reale sau imaginare, in care ceea ce s‐a pierdut s‐a gasit, ce ne lipsea primim inapoi, ce ne sufoca dispare, ce ne dorim se iveste, sau ceea ce ne apare in cale ne satisface o dorința pe care nici nu stiam ca o avem.

Bucuria lumeasca e trecatoare, oricat am dori-o noi sa tina, dar prin faptul ca se leaga de firea lucrurilor care e trecatoare si stricacioasa, si aceasta bucurie la fel este. Te bucuri de un obiect nou, sau de o realizare, sau de ceva ce ai asteptat si ai primit, te bucuri, dar nu tine acea bucurie mult timp ca te ia ingrijorarea de ce va fi cu acel ceva in viitor, prin insusi faptul ca se raporteaza la lucruri stricacioase, dar si pentru ca omul doreste o si mai mare bucurie decat cea primita, neajungand la plinatatea ei.

Credinta noastra ortodoxa este "izvor de bucurii", crestinismul ortodox fiind "religia bucuriei". Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus ucenicilor sai: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11).

Starea de bucurie duhovniceasca este o rugaciune continua. Inseamna sa apartii mai mult cerului decat pamantului. Caci oricare ar fi motivul intristarii crestinului aceasta este de la draci, ne spune parintele arhim. Arsenie Papacioc. Suntem fiinte rascumparate de Dumnezeu, avem pe Dumnezeu in inima noastra, avem putere de a ne sfinti, de a ne indumnezei, de a deveni fii ai lui Dumnezeu dupa har, si de a mosteni viata si bucuria cea vesnica.

Nu este un subiect usor si nici de epuizat in cateva randuri sau intr-o rubrica de ziar. Oricat de frumoase ar fi cuvintele, mai important este sa-ti ajuti aproapele sa cunoasca si sa regaseasca aceasta stare de spirit care aduce atat de mult confort si iradiaza acest nobil si necesar sentiment. De aceea, in acest eseu am sa incerc o descriere a bucuriei din punct de vedere crestin, si anume, cum apare in Sfanta Scriptura si cum este descrisa de sfintii parinti si de diversi teologi, dar mai ales as dori sa observ sensul adevarat al bucuriei in teologia si spiritualitatea ortodoxa.

Bucuria in Sfanta Scriptura

in aceste vremuri pline de incercari, suferinte si confuzii, de uitare a vocatiei sfinteniei si saracire a intelegerii de simtirea tainei dumnezeiesti, cuvantul "bucurie" este adesea fie luat in deradere, fie identificat cu satisfactia pasagera, superficiala, a implinirii poftelor lumesti.

Pierderea sensului sau duhovnicesc echivaleaza cu o intrare in raza tristetii si deznadejdii, maladii sufletesti tot mai raspandite in vremurile de acum. Printr-o imanentizare reductionist-instrumentala a comunicarii se pierde ades tocmai "calea de la inima la inima" in lumina chipului si harului divin. Omul "suferind" al zilelor noastre are, in intelegerea crestina, o teribila nevoie de roua cereasca a bucuriei, ca intaritor pe cale si pregustare a tainei invierii.

intr-adevar, dupa inviere Mantuitorul le intampina pe femeile mironosite, care mergeau sa vesteasca ucenicilor, spunandu-le: "Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat" (Mt. 28, 9, I Pt. 4, 13).

Bucuria crestina este in primul rand darul intalnirii cu Hristos cel inviat, bucuria invierii Domnului. Este bucuria de eshatologia inaugurata in Trupul inviat, indumnezeit al lui Hristos, plamada imparatiei lui Dumnezeu din care ne izvoraste Viata necuprinsa de moarte. Lepadarea de sine si urmarea lui Hristos sunt sustinute de incredintarea acestei bucurii a simtirii tainei: "Asemenea este imparatia cerurilor cu o comoara ascunsa in tarina, pe care, gasind-o un om, a ascuns-o, si de bucuria ei se duce si vinde tot ce are si cumpara tarina aceea" (Mt. 13, 44).

Bucuria este roada a Duhului Sfant ce straluceste in Fiul si ne revarsa harul dumnezeiesc: "Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta" (Gal. 5, 22). Bucuria in suferinte este o stare primitoare a cuvantului si voii lui Dumnezeu: "si voi v-ati facut urmatori ai nostri si ai Domnului, primind cuvantul cu bucuria Duhului Sfant, desi ati avut multe necazuri" (I Tes. 1, 6).

Ea straluceste din dragoste si credinta: "Pe El, fara sa-L fi vazut, il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita" (I Pt., 1, 8), in taina impreuna-zidirii in Hristos: "si avand aceasta incredintare, stiu ca voi ramane si impreuna voi petrece cu voi cu toti, spre sporirea voastra si spre bucuria credintei" (Filip., 1, 25).

Bucuria si pacea revarsate din insasi simtirea prezentei lui Dumnezeu dau consistenta nadejdii: "Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca sa prisoseasca nadejdea voastra, prin puterea Duhului Sfant" (Rom., 15, 13).

Ascultarea de cuvantul lui Dumnezeu si punerea in lucrare a darurilor liturghisesc accederea in intimitatea iubirii divine, loc prin excelenta al bucuriei: "Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau" (Mt. 25, 21).

Bucuria Tatalui de Fiul si a Fiului de Tatal, bucuria Duhului Sfant ca stralucire a iubirii Treimice se comunica fiilor lui Dumnezeu dupa har, modeland tainic relatiile ecleziale: "Caci care este nadejdea noastra, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, daca nu chiar voi, inaintea Domnului nostru Iisus, intru a Lui venire? Caci voi sunteti slava si bucuria noastra" (I Tes., 2, 19-20).

Prin insasi esenta sa, bucuria impartasita adanceste comuniunea: "si v-am scris voua aceasta, ca nu cumva la venirea mea sa am intristare de la aceia care trebuie sa ma bucure, fiind incredintat despre voi toti ca bucuria mea este si a voastra a tuturor" (II Cor, 2, 3). Bucuria deplina are o conditie soborniceasca, fiind rod al unitatii madularelor in Trupul lui Hristos, dupa chipul imparatiei Cerurilor: "Faceti-mi bucuria deplina, ca sa ganditi la fel, avand aceeasi iubire, aceleasi simtiri, aceeasi cugetare" (Filip., 2, 2).

La cuvantarea de despartire dinaintea mergerii spre patimire, Hristos ii intareste pe ucenici intru bucurie ca o arvuna a slavei invierii: "Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sa fie in voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11).

Bucuria ce vine din fagaduinta vederii Domnului in slava Sa vesnica: "Facutu-mi-ai cunoscute caile vietii; cu infatisarea Ta ma vei umple de bucurie" (Fapte 2, 28), ii intareste pe ucenici inaintea momentelor in care credinta lor avea sa fie incercata: "Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza, fiindca a sosit ceasul ei; dar dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om in lume. Deci si voi acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi (…) Pana acum n-ati cerut nimic in numele Meu; cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 16, 21, 22, 24).

Jertfelnicia dragostei fratesti exprimata in faptele milosteniei sporesc, ne spune Sf. Apostol Pavel, bucuria in chiar miezul incercarilor: "Ca in multa lor incercare de necaz, prisosul bucuriei lor si saracia lor cea adanca au sporit in bogatia darniciei lor" (II Cor. 8, 2). Bucuria iradiaza din incredintarea de sine iubirii lui Hristos si patimirii de bunavoie pentru El, aceasta fiind comoara statornica peste orice pierdere aparenta si trecatoare: "Caci ati avut mila de cei inchisi, iar rapirea averilor voastre ati primit-o cu bucurie, bine stiind ca voi aveti o mai buna si statornica avere" (Evr., 10, 34) Este exact ceea ce afirma Pr. Nicolae Steinhardt prin cuvintele: "Daruind vei dobandi".

impreuna cu curatia inimii, bucuria odihneste impartasirea ucenicilor Domnului de tainele dumnezeiesti: "si in fiecare zi, staruiau intr-un cuget in templu si, frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii" (Fapte 2, 46). Bucuria impartasirii si simtirea harului sunt nedespartite: "si ucenicii se umpleau de bucurie si de Duh Sfant" (Fapte, 13, 52).

Masura bucuriei celor ce recepteaza cuvantul lui Dumnezeu este sporita de acea vedere "fata catre fata" in care transmiterea capata o intensitate intersubiectiva maxima: "Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan 12).

in acelasi timp, ascultarea duhovniceasca daruieste bucurie celor ce au slujirea de a calauzi pe altii, ajutand la bunul mers al lucrarii sobornicesti: "Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos" (Evr., 13, 1).

Aceasta bucurie covarseste greutatile intampinate pe cale: "Multa imi este increderea in voi! Multa imi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie!" (II Cor. 7, 4). Bucuria parintelui ca fiii duhovnicesti "umbla intru adevar" intrece pe oricare alta (II Ioan 1, 4).

Rugaciunea pentru aproapele, ne spune Sf. Apostol Pavel, este un izvor de bucurie duhovniceasca: "Caci totdeauna, in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti, cu bucurie" (Filip. 1, 4).

Taina pocaintei este nedespartita de bucuria simtirii duhovnicesti: "El se roaga lui Dumnezeu si Dumnezeu ii arata bunatatea Sa si-i ingaduie sa vada fata Sa cu mare bucurie si astfel ii da omului iertarea Sa" (Iov 33, 26).

Darul bucuriei se revarsa imbelsugat la nasterea Domnului: "si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte" (Mt., 2, 10). De asemeni, in timpul propovaduirii Mantuitorului: "Deci insusi David il numeste pe El Domn; de unde dar este fiul lui? si multimea cea multa il asculta cu bucurie" (Mc. 12, 37). Apoi in momentele aratarilor lui Hristos de dupa inviere: "Iar plecand ele in graba de la mormant, cu frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui" (Mt., 28, 8); "Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare?" (Luca 24, 41). De asemeni, dupa inaltarea cu trupul la cer a Domnului inviat: "Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare" (Luca 24, 52).

in taina credintei, suferinta si bucuria nu se mai opun ca in cugetul miscat de iubirea de sine si celelalte patimi ce arunca viata omului intr-o continua forfecare, ci oglindesc relatia dintre taina crucii si cea a invierii lui Hristos: "Ci, intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare" (I Pt., 4, 13).

Sf. Apostol Iuda indeamna spre zidirea in credinta prin rugaciunea in Duhul Sfant, pazirea in dragostea lui Dumnezeu Tatal si asteptarea cu nadejde a milostivirii Domnului nostru Iisus Hristos (Iuda 1, 20, 21). in finalul epistolei sale, Sf. Iuda aduce slava "singurului Dumnezeu, Mantuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru", Cel Care "poate sa va pazeasca pe voi de orice cadere si sa va puna inaintea slavei Lui, neprihaniti cu bucurie mare" (Iuda 1, 24).

Bucuria duhovniceasca

a. Ce este bucuria?

Pacatul a adus in lume durere si suferinta. Cea mai mare durere pricinuitoare de pacat este insa despartirea omului de Dumnezeu, este moartea cea vesnica (Romani 16, 23). Prin intruparea. Domnului Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce si prin invierea Sa ne-a dat posibilitatea de a fi iarasi fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai imparatiei Cerurilor.

Invierea Domnului ne-a redat bucuria pe care se intemeiaza credinta si nadejdea in Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Unde iti este, moarte, boldul? Unde iti este, Iadule, biruinta? A inviat Hristos si se bucura ingerii...", iar noi intram intru bucuria pe care ne-a adus-o Hristos.

Despre bucurie unii afirma ca este pacea inimii. Altii spun ca bucuria este indulcirea, surasul si desfatarea sufletului. Altii mai spun ca bucuria este numele adevarului si al vietii vesnice; cand aflam adevarul si traim in sanul adevarului, traim in bucurie, in viata vesnica fericita. Altii, in sfarsit, mai spun ca bucuria este iubirea si fericirea unirii. Fericirea locuieste in iubire, iubirea in bucurie si bucuria in tainele si adancurile inimii. Deci este fericire numai unde este bucurie.

Sf. Maxim Marturisitorul spune ca bucuria este "saltarea sufletului pentru bogatia virtutilor". In adevar, orice fapta de virtute face sufletul sa tresalte de bucurie. Dar bucuria sufletului nu se naste numai din implinirea sau dobandirea virtutilor, ci si prin primirea darurilor de la Dumnezeu (Lc. 1, 26-58), din impartasirea cu Sfintele Taine, din primirea bunurilor ceresti si pamantesti. Asa incat putem intregi definitia Sf. Maxim si sa spunem ca bucuria este indulcirea, surasul, incantarea si saltarea sufletului pentru bogatia virtutilor si a darurilor primite de la Dumnezeu; este o stare sufleteasca de multumire, impacare si tresaltare fata de sine, fata de aproapele, fata de natura si fata de Dumnezeu.

Bucuria e fericirea de a te veseli de orice floare, de orice fir de iarba, de orice raza de lumina; de orice veste si fapta buna; de orice munca folositoare, de orice masa indestulatoare, de orice haina curata, de orice carte buna si de orice petrecere frumoasa; e starea sufletului cand nu-1 mai atinge niciun rau, nicio patima, nicio durere. Bucuria e incantarea sufletului ajuns pe muntele fericirilor, deasupra tuturor vailor si prapastiilor, de unde poate privi cu liniste zarea, firea si cerul, aproape de toti sfintii si de Dumnezeu.

Bucuria este o mare putere a sufletului si o mare trebuinta a vietii. Cum avem trebuinta de sanatatea trupului ca sa muncim, tot asa avem trebuinta de bucuria sufletului ca sa simtim roadele si foloasele muncii. Adanci si multe intelesuri are bucuria; bucuria "este impacarea launtrica, implinirea tuturor gandurilor si nazuintelor, linistea duhului dupa primirea lucrului dorit, inlaturarea primejdiilor, infrangerea piedicilor vietii. Bucuria este simtul vietii pline, care nu cunoaste nicio meteahna, niciun cusur. Bucuria este pacea sufletului netulburat si neclatit de nicio teama si nici de simtirea caintei amare".

b. Bucuria invierii si a mantuirii

Sfanta Scriptura, ca si viata, ne invata ca sunt bucurii care se nasc din suferinte, din rugaciuni, din pocainta; bucurii care se nasc din primirea harului, din implinirea poruncilor si altele din dobandirea virtutilor. Toate laolalta formeaza marea bucurie a invierii si a mantuirii.

Pentru noi crestinii, exista mai presus de toate o bucurie a mantuirii din suferinta si a invierii din moarte. Mantuirea vine cu bucurie, invierea vine cu bucurie, biruinta vine cu bucurie.

Exista o bucurie a mantuirii din pacat. Neascultarea poruncilor si calcarea legilor lui Dumnezeu trezeste in suflet neliniste, dezbinare, mustrare, tristete, durere si dorinta de mantuire. Dupa bucuria mantuirii din pacat striga, ca si regele David, fiecare pacatos: “Da-mi, Doamne, bucuria Mantuirii" (Ps. 50, 13), bucuria iertarii pacatelor, bucuria primirii harului curatitor, luminator si sfintitor. Darul, puterea aceasta a dezlegarii si iertarii pacatelor, s-a dat apostolilor in Ziua invierii (In. 21, 19-23). Ea umple de bucurie nu numai pacatosii care se intorc prin credinta si pocainta la Dumnezeu, dar si ingerii din cer - care se bucura de mantuirea pacatosilor - si pe Insusi bunul Dumnezeu. “In ce chip mirele se veseleste de mireasa, asa se va veseli de tine Dumnezeul tau" (Is. 62, 5). Pildele despre oaia cea ratacita, despre drahma cea pierduta si despre fiul cel risipitor, sunt marturii despre bucuria aceasta ingereasca si dumnezeiasca (Lc. 15).

Mai exista o bucurie a mantuirii din moarte, bucuria invierii trupurilor, bucuria vietii si a fericirii vesnice, pe care ne-o daruiesc Pastile. Iisus Hristos a primit crucea, a rabdat suferinta si a prevestit invierea pentru ca a cunoscut dinainte bucuria biruintei asupra mortii. Prin inviere, Iisus Hristos, purtatorul Crucii si biruitorul mortii, daruieste lumii viata noua, lumina, iubirea, pacea, virtutea, harul, mantuirea, desavarsirea, bucuria si fericirea vesnica. El da femeilor mironosite, dupa inviere, porunca cea dintai: “Bucurati-va!" (Mt. 28, 9).

Sunt si bucurii amare, gresite, false, inchipuite, nelegiuite, mustratoare, pacatoase. In dorinta de a ajunge oricum si cat mai in graba la bucurie, omul nu-si alege totdeauna mijloacele prin care sa-si creeze si sa-si inmulteasca fericirea. Si atunci alearga, cu nesatiul patimii, la petreceri, la jocuri, la betii, la fumat si la alte mijloace artificiale si imorale ca sa-si creeze placeri si bucurii, care la inceput par dulci, iar la urma sunt amare.

Biserica nu osandeste bucuriile, ci pacatele; placerile si pacatele injositoare. Nu ne opreste sa ne bucuram, sa radem, ca viata fara bucurie ar fi prea trista; ea ne opreste de la vorbe care fac obrazul sa roseasca de rusine (Ef. 5, 4), care fac multe suflete sa cada si sa-si piarda bucuria.

c. Bucuria intalnirii cu Dumnezeu

La bucuriile mari ale mantuirii din suferinte, din pacat si din moarte, se adauga altele si mai mari: bucuria trairii in virtute si har, bucuria cercetarii Bisericii, bucuria intalnirii cu Dumnezeu, in imparatia Lui, in suflet si in viata cea vesnica.

Este curata, sfanta si mare bucuria trairii in virtute. Orice infrangere a unei patimi, orice lucrare morala, orice fapta de virtute, umple sufletul de bucurie. Un sfat bun, un ajutor la timp, o mana intinsa unui om care se ineaca, cea mai mica jertfa pentru binele si fericirea semenilor, este o pricina de indulcire si saltare a sufletului, pricina de bucurie sufleteasca. Oricand faci o fapta buna, de virtute, iti vine sa strigi, sa alergi, sa joci, sa cauti sau sa plangi de bucurie. Nu mai putin curata, sfanta si mare este bucuria trairii sub lumina, caldura, ploaia si adierea dumnezeiescului har.

Curata, sfanta si mare este bucuria cercetarii Bisericii, veselia petrecerii si a reculegerii in casa lui Dumnezeu, placerea sufletului de a se scalda in lumina si caldura Duhului Sfant. Este placut sa ne rugam oriunde, caci Dumnezeu este pretutindeni de fata ca sa ne asculte soaptele, dorintele si suspinele inimii. Este placut si suntem datori sa ne rugam si acasa, in camara ascunsa a inimii, caci Dumnezeu, Cel ce vede in ascuns, va rasplati rugaciunea la aratare (Mt. 6, 6). Dar si mai placut este sa cercetam insasi casa lui Dumnezeu, Biserica, si acolo - in aerul cel curat al Duhului Sfant, in fata sfantului si sfintitorului altar (Mt. 25, 17-19) - sa ne unim cugetul si glasul cu al semenilor, ca si mai puternica sa se inalte in slava flacara rugaciunii, asa cum a facut Insusi Mantuitorul inca de la varsta de doisprezece ani, din ravna pentru sfintenia ei, a aparat Biserica, cand a trebuit, cu puterea cuvantului si a bratului Sau.

Cea mai curata, mai adanca si mai sfanta bucurie, pe care ne-o trezeste in suflet Biserica, este bucuria intalnirii cu Dumnezeu, inca aici pe pamant. Aici e raiul iubirii, raiul bucuriei, raiul fericirii, bucuria mantuirii, bucuria Taborului si a Invierii. Intalnirea cu Dumnezeu este bucuria tuturor bucuriilor, bucuria cea mai aleasa a tuturor sufletelor evlavioase. A fi cu Dumnezeu este a fi fericit si curat, ca sfintii, a fi cu Dumnezeu este a fi aproape si luminat de El, ca ingerii; a fi cu Dumnezeu este a fi plin de bucuria Duhului Sfant, bucurie cautata si cantata de iubitii si alesii lui Dumnezeu, inca din Vechiul Testament.

Intalnirea cu Dumnezeu, in Biserica, deschide in inimi raiul bucuriei, inca de aici, de pe pamant. Odihna si bucuria sufletului se afla acolo unde este sfintenia. Sfintenia, mai mult decat oriunde pe pamant, se afla in casa lui Dum-nezeu care sfinteste darurile si sufletele (Mat. 23, 17-19). De aceea o cautam si o iubim din tot sufletul, si ne bucuram de cate ori o cercetam si ne rugam in fata altarelor ei.

d. Bucuria trairii in Dumnezeu

Sfanta Scriptura ne cheama la bucurie: “Slujiti Domnului cu frica si va bucurati inaintea Lui cu smerenie" (Ps. 2, 10). Iisus Hristos mareste suma bucuriilor si a fericirilor omenesti si din inaltimea muntelui ne striga: “Bucurati-va si va veseliti..." (Mt. 5, 12).

Cu gandul la bucuriile fericirilor Evangheliei, apostolii ies din sinedriu, fericiti ca au patimit pentru Hristos (F.Ap. 5, 41). Tot cu gandul la aceste bucurii sfinte scrie Sf. Pavel corintenilor ca, desi intristati, slujitorii lui Dumnezeu, apostolii, pururea se bucura (2 Cor. 6, 4-10); si tesalonicenilor: “Bucurati-va pururea" (1 Tes. 5, 16); si Filipenilor: “Bucurati-va intru Domnul" (Filip. 3, 1). “Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va" (Filip. 4, 4).

Sf. Antonie cel Mare glumea adeseori cu fratii sai din manastire, caci zicea el: “Arcul intins peste masura, se frange. Asa e si la lucrul lui Dumnezeu: daca peste masura vom intinde cu fratii, degrab se rupe".

Tot anul, Sf. Serafim, staretul de la Sarov, saluta pe crestini cu "Hristos a inviat" si numea pe vizitatori: "Bucuria mea". Stareta unei manastiri din Apus, adeseori zicea: "Nimic nu ma inspaimanta mai mult decat sa vad surorile noastre pierzandu-si bucuria mimii".

Vointa si harul, sfintenia si bucuria merg paralel. De aceea crestinul nu trebuie sa fie trist. Scopul religiei e iubirea, bucuria, fericirea.

Viata in Dumnezeu si cu Dumnezeu este o traire in bucurie. Viata crestina este o viata de bucurie duhovniceasca. Bucuria - ca si pacea, iubirea, bunatatea, credinta - este rodul si plinatatea Duhului Sfant in om (Gal. 5, 22), dovada, aratarea Duhului lui Dumnezeu in om. Cei ce s-au invrednicit sa ajunga fii ai lui Dumnezeu, adica cei nascuti din Duhul Sfant, cei ce au viu in inima lor pe Iisus Hristos si cresc in Hristos; cei ce au devenit din oameni trupesti oameni duhovnicesti, dupa cum zice Sf. Macarie cel Mare - sunt ametiti ca de o bautura; beti de bucurie, in Duhul Sfant; de bautura tainelor divine, duhovnicesti.

Pentru oamenii duhovnicesti bucuria de pe pamant e treapta a bucuriei din ceruri. Pentru unii ca acestia, lumea intreaga si cerul nemarginit e paradisul bucuriei. In starea de bucurie curata, de fericire negraita (de extaz), omul duhovnicesc (misticul) simte ca este liber, ca traieste in lumina, ca e stapan peste toata lumea si vede tot adevarul. In sufletul unit cu Dumnezeu e mereu primavara, mereu viata, iubire, bucurie.

Bucuria trairii in Dumnezeu intoarce pe pacatosi la virtute si pe necredinciosi la religie, caci nu este bucurie celor necurati si faradelege (Is. 57, 21). Bucuria trairii cu Dumnezeu, ca si frumusetile culmilor, rascumpara ostenelile urcusului spre culmile desavarsirii duhovnicesti. Bucuria trairii in Dumnezeu ne face sa iubim oamenii si sa le impartasim si lor bucuriile noastre. Bucuria trairii in Dumnezeu ne face sa credem in fericire si in nemurire, in ceea ce ne este drag si scump, in ceea ce avem sau dorim. Dar bucuria trairii in Dumnezeu, cea mai mare bucurie si singura statornica aprinde in noi nu numai flacara iubirii si a credintei, ci sadeste, creste si rodeste in noi si cealalta minunata floare a vietii crestine: speranta. Din sufletul plin de iubire si credinta izbucneste strigatul sperantei: “Bucurati-va cu bucuria nadejdii" (Rom. 12, 12). Bucurati-va intru nadejde si staruiti in rugaciune, "ca sa ramana in voi bunul bucuriei". “Veseli-ma-voi si ma voi bucura de Tine, cauta-voi numele Tau, Preainalte!" (Ps. 9, 2).

Bucuria in gandirea Sfantului Nicolae Cabasila

De bucurat ne bucuram cand ne e drag de ceva sau nadajduim in acel ceva, cum zice Sfantul Apostol Pavel: "Intru nadejde sa ne bucuram" (Rom. 12, 12). Am putea zice chiar ca ne bucuram si ne veselim pentru unul si acelasi lucru. Si anume, ne bucuram de noi insine pentru ca ne iubim. Dar ne bucuram si de altii, pentru ca ii socotim frati ai nostri. De fapt, sunt si oameni care, pe urma purtarii lor bune, sunt socotiti in fata lumii ca buni in sine. Omul intelept intelege ca se cade sa iubeasca numai binele, iar cand se bucura de sine sau de altii, se bucura numai pentru ca vede in ei totdeauna pe vecinul sau, cu care se aseamana in purtari, iar cand se bucura de sine, o face fiindca bucuria il ajuta pe calea binelui.

Dar ceea ce este mai important e faptul ca cel drept se bucura mai ales de bucuria altora si daca vrea sa faca ceva bine, apoi alege cu toata puterea rugaciunii si a dorintei sale numai fericirea altora. Pentru ca acesta si este chipul cel mai desavarsit al bucuriei: cand lasi sufletul sa ti se umple de bucuria altuia si cand te socotesti si pe tine rasplatit prin cununa de biruinta a altora, iar nu cand iti este drag numai de tine si de dorintele tale si cand sufletul ti se leaga numai de pofta ta dupa castig.

Prin aceasta ajunge omul sa biruiasca legile firii si sa se faca asemenea lui Dumnezeu, Care e Binele nostru al tuturor. Pentru ca vezi bucuria altuia si te bucuri de ea tot asa de mult ca si el, inseamna ca iubesti binele pentru ca e bine, iar nu pentru ca iti aduce ceva folos. Daca, intre pomi, fiecare rodeste dupa soiul lui, in schimb, intre oa¬meni, aceia sunt desavarsiti care doresc binele tuturor si se bucura de fericirea oricui, dupa cum si vrednicia pomului o arata roada.

Trebuie ca aceia care ajung sa se bucure de binele altuia sa fie cei mai buni si cei mai intelepti dintre toti si, de asemenea, ca aceasta bucurie sa se salasluiasca in sufletele tuturor celor desavarsiti si intelepti. Pentru ca in chip firesc urmeaza ca, din clipa in care aceste suflete au in ele acest bine, sa-l si dovedeasca in fapte. Doar prin insasi firea sa, binele cauta sa se raspandeasca si sa se impartaseasca. Caci asa cum ravnesc oamenii dupa Bine, tot asa si Binele insusi cauta sa se reverse peste ei.
Insasi legea bunatatii cere ca omul bun sa se daruiasca si pentru altii, intocmai cum se daruieste si se straduieste pentru ei. Dragostea fata de Dumnezeu naste si aceasta bucurie fata de binele altora, iar ca prieten nu se cade sa te bucuri numai de bucuria prietenului, ci si de aceea a prietenului aceluia.

Dupa cum am putut observa, bucuria nu poate fi vanata sau provocata nici macar prin strategii ascetice sustinute. Daca ar fi accesibila astfel, ar implica o lipsa de smerenie primejdioasa. Bucuria incepe in noi cand Dumnezeu randuieste, in ciuda nevredniciei si putinatatii fiecaruia. Bucuria e intotdeauna un dar; dar al Duhului (Gal. 5, 22), semn al prezentei Lui, amprenta a Providentei, marturie a trairii intru Adevar.

Bucuria noastra se intemeiaza in unicul si bulversantul fapt ca Dumnezeu exista si a venit la noi, in intimitatea noastra. Dumnezeu este, si aceasta este de ajuns. A te bucura deplin de ceea ce El este si a-I multumi pentru aceasta in toata clipa si in tot locul, inseamna sa pui inceputul celei mai inalte lucrari, cea mai opusa egoismului, lepadarea de sine. Aceasta inseamna sa intri in lepadarea totala, ca a Celui ce S-a golit pe Sine nascandu-Se in iesle si sa nu mai vezi decat splendoarea slavei lui Iisus.
Bucuria e popas neprogramat pe calea pocaintei. E darul celor angajati in scoala despatimirii, al celor dispusi la jertfe. Bucuria este a celor care il cauta cu iubire pe Dumnezeu. Bucuria este caracteristica de baza a unui crestin.

Bucuria crestina este o realitate care nu poate fi descrisa usor, fiind spirituala si facand parte dintr-un mister. Filosoful si omul de stiinta francez Blaise Pascal, in faimoasa nota a convertirii sale, scria: “Bucurie! Bucurie! Bucurie deplina!" Nu risipiti aceasta bucurie ce se naste din credinta in Hristos, rastignit si inviat! Dati marturie despre bucuria voastra!"